Mesajul extraterestru de la chilbolton

La Noiembrie 1974 a fost emis în spaţiu primul mesaj interstelar radio, de la staţia astronomică Arecibo, din Puerto Rico. Semnalul audio, cu o durată de trei minute, putea fi transpus grafic de cei care-l primeau într-o imagine formată din pătrăţele albe şi negre. Unii specialişti susţin că, în August 2001, extratereştrii ar fi răspuns apelului trimis de pe Pământ: Două desene ciudate au apărut peste noapte într-un lan de grâu lângă radiotelescopul Chilbolton, din Hampshire, Anglia. Văzute din avion, un desen pare să reprezinte o faţă umanoidă, într-un pătrat de 50×50 metri, iar al doilea, un mesaj aproape identic cu cel trimis în spaţiu în 1974, într-un dreptunghi de 73×23 metri.

Nu există o explicaţie oficială:

Prima declaraţie a autorităţilor din Anglia a fost că nu există nici un desen. Mai târziu, oficialităţile au anunţat că ambele imagini sunt „rezultatul unor tornade”. Însă, ulterior, evenimentul a fost luat la puricat de cercetători independenţi, printre cei mai cunoscuţi pe plan internaţional fiind americanii Nacy Talbott, William Levengood şi John Bruke.

În primul rând, aceştia au verificat posibilitatea ca imaginile să fi fost rodul unei farse. Ipoteza a fost contrazisă de date concrete: acel chip umanoid este o realizare atât de complexă, încât este imposibil să poată fi făcut într- o singură noapte. Pe de altă parte, informaţiile despre mesajul trimis de pământeni de la Arecibo nu erau la îndemâna oricui şi este puţin probabil ca astronomii care ştiau de el să se fi apucat să facă desene atât de mari şi de complicate în lanurile de grâu. Până acum nu există o explicaţie oficială coerentă pentru acest eveniment, dar, neoficial, cei ce au cercetat fenomenul sunt convinşi că vorbim despre un mesaj extraterestru.

Ce am trimis noi în 1974:

 

La 16 noiembrie 1974, a fost emis în spaţiu primul mesaj interstelar radio, de la statia astronomica Arecibo din Porto Rico. Omenirea voia să contacteze astfel posibilele civilizaţii extraterestre.

Mesajul radio putea fi transpus grafic într-o imagine formată din pătrăţele albe şi negre.

– În partea de sus a mesajului este reprezentat modul de decodare prin sistemul zecimal. Fiecare grup de pătrăţele reprezintă o cifră de la 1 la 10.

– Următoarea secţiune conţine valorile binare 1,6,7,8 şi 15, care indică numărul atomic al elementelor care susţin viaţa pe Pământ, adică hidrogen, carbon, azot, oxigen şi fosfor.

– Următoarele două casete descriu ADN-ul uman.

– Direct sub caseta ADN este o reprezentare a unui om.

– Pe partea stângă a omului este o valoare reprezentând populaţia Terrei, adică 4,29 miliarde, cât era în 1974.

– Pe partea dreaptă a umanoidului este prezentată înălţimea medie a unui om, adică 1,76 metri.

– Următoarea secţiune este o reprezentare simplificată a sistemului nostru solar în care este evidenţiată poziţia Terrei, a treia planetă ca distanta de Soare.

– Ultima sectiune descrie de unde a plecat mesajul: Radiotelescopul Arecibo.

Ce au răspuns ei în 2001:

 

Marţi, 21 august 2001, două desene ciudate au apărut peste noapte într-un lan de grâu lângă radiotelescopul Chilbolton din Hampshire, Marea Britanie. Văzute din avion, unul reprezenta o „faţă umanoidă” într-un pătrat de 50×50 de metri, iar al doilea un mesaj aproape identic cu  cel trimis de la Arecibo în 1974, într-un dreptunghi de 73×23 metri.

Diferenţele dintre noi şi ei sunt următoarele:

– Printre elemente de bază ale vieţii, ei mai au unul faţă de noi, respectiv Siliciul.

– În ADN au o componentă în plus, dar asemănarea genetică dintre pământeni şi această rasă extraterestră este foarte mare.

– O diferenţă vizibilă este aspectul, ei având capul mai mare, dar membrele mai mici.

– Înălţimea medie a acestei rase extraterestre este de un metru.

– Populaţia lor era de 12,7 miliarde de locuitori, la data când ne-au trimis mesajul.

– Se apre că nu locuiesc pe o singură planetă, ci pe trei, acestea fiind scoase în evidenţă în reprezentarea sistemului lor solar.

Mesajul trimis de la Arecibo nu a fost un eveniment singular de acest gen. În secolul al XIX-lea, existau deja încercări de a-i contacta pe locuitorii de pe Lună sau Marte, prin desenarea de figuri geometrice pe sol, punându-se focuri în deşert sau defrişându-se regiuni imense din pădurile siberiene. Cu alte cuvinte, omenirea este convinsă că există extratereştrii. Întrebarea care se pune: Dacă le trimitem mesaje, de ce nu acceptăm că ei ne pot răspunde?

 

Părerea specialistului: <<Studiez imaginile din lanuri de mai bine de 30 de ani>>.

Desene uriaşe, de diferite forme, în lanurile de cereale au apărut frecvent în diverse zone ale lumii, în ultimii zeci de ani. Mulţi artişti plastici au încercat să demonstreze că desenele pot făcute de mâna omului, dar niciodată nu s-au putut realiza experimental imagini de o asemenea complexitate într-o singură noapte. “Studiez fotografiile imaginilor din lanurile de cereale de mai bine de 30 de ani. Ceea ce puţină lume ştie este că acest tip de mesaje a apărut şi pe nisipul din deşerturi, în straturi de zăpadă sau în gheaţă. Mai mult, în anul 1950 s-a observat, prin intermediul unor telescoape puternice, o imensă literă M pe suprafaţa planetei Marte. Imediat, grupuri de astronomi ce erau în solda Pentagonului au spus că semnul este real, dar nu e vorba de M, ci de W, adică iniţiala cuvântului război (war, în limba engleză). După câteva luni, semnul marţian misterios a dispărut, într-o singură noapte, ne-a spus generalul de brigadă dr. Emil Străinu, directorul Centrului de Cercetări Ufologice şi Psihotronice din Bucureşti.
Generalul crede că imaginile de la Chilbolton ar putea fi răspunsuri la mesajul trimis de către cercetătorii pământeni, în 1974. Aceste imagini ar putea fi realizate prin fascicule de unde infoenergetice de o civilizaţie extraterestră semnalizându-ne astfel existenţa sa, în încercarea de a stabili un contact cu noi, a încheiat Emil Străinu.

Mesajele primite:

2013.02.02_17.31.38_-_Embrace_The_Mystery.jpg

chilbolton02_01.jpg

article-0-1B13F0D0000005DC-712_638x466.jpg

Mesajul trimis:

arecibo-message.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s